Biroul de Relații Internaționale
Biroul de Relaţii Internaţionale (BRI) are ca misiune punerea în practică a obiectivelor Planului Strategic de Internaţionalizare a universităţii. BRI oferă sprijin instituțional și informațional pentru studenți, personal academic și administrativ, în ceea ce privește mobilităţile și cooperarea internațională.
MISIUNE:
- promovarea imaginii universităţii şi dezvoltarea cooperării internaţionale;
- întreţinerea bazelor de date privind proiectele internaţionale derulate în UTCB, acordurile bilaterale încheiate cu instituţii de învăţământ superior din stăinătate, participările membrilor comunităţii universitare la evenimente ştiinţifice internaţionale,
- atragerea de studenţi internaţionali şi asigurarea unui pachet de informaţii complet privind admiterea acestora la UTCB;
- gestionarea corespondenţei cu studenţii internaţionali şi a dosarelor de candidatură în vederea înscrierii la UTCB;
- gestionarea burselor AUF “Eugen Ionescu” (prin Agenţia Universitară a Francofoniei);
- gestionarea mobilităţilor din cadrul programului ERASMUS+;
- evidența proiectelor finaţțate prin programul ERASMUS+.
- asigurarea legăturii cu Direcţia Relaţii Internaţionale şi Afaceri Europene din MEC;
întocmirea formalităţilor de deplasare externă pentru personal şi studenţi.
Structura organizatorică
- Biroul Relaţii Internaţionale
- Biroul Erasmus+
- Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice
Proceduri și regulamente
- REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE AL UTCB
- REGULAMENTUL DE FUNCŢIONARE A DEPARTAMENTULUI DE RELAŢII INTERNAŢIONALE (pdf)
- Ordinul de ministru, nr. 4238/17.06.2015, privind funcționarea Birourilor Erasmus+ în cadrul instituțiilor de învățământ superior acreditate și stabilirea atribuțiilor acestora
- REGULAMENTE ERASMUS+
Organizare
Director Centrul de Relații Internaționale:
Șef lucr. lector univ. dr. ing. Andreea Florentina CONDURACHE
Secretariat:
ing. Mia TRIFU
tel. 0212421208/139
ing. Doina IRODEL
tel. 0212421208/229
CONTACT:
e-mail: iro@utcb.ro
tel: +40-21 2433630
Adresă:
Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti
blocul admisistrativ FILS, scara B, etaj 2
Bd. Lacul Tei nr. 122 – 124
cod 020396, Sector 2
BUCURESTI
Programul cu publicul:
Luni-joi: 10:30 – 13:00, în zilele de vineri NU se lucrează cu publicul
Planul Strategic de Internaţionalizare a UTCB (descarca)